DGPCI
...

Modificari in codul rutier 2017 - amenzi si taxe eliminate

noul cod rutier 2015Incepand cu 1 februarie 2017 a intrat in vigoare Noul Cod Rutier, menit sa reglementeze circulatia pe toate drumurile publice ale tarii. Modificarile aduse Codului Rutier includ prevederi care odata respectate vor mari gradul de siguranta al soferilor si al tuturor participantilor la trafic.

Noul Cod Rutier 2017 include si urmatoarele prevederi:

1. Obligativitatea centurii de siguranta - Potrivit Noului Cod Rutier, soferii au obligatia stabilita prin lege de a le comunica pasagerilor pe care ii transporta ca au obligatia legala de a purta centura de siguranta pe orice drum public. De asemenea, aceasta obligatie se mentine si in ceea ce priveste toate locurile din masina care au fost prevazute din fabrica cu centuri de siguranta.

2. Viteza de circulatie pe drumurile nationale in interiorul localitatilor - O alta prevedere a Noului Cod Rutier face referire la viteza cu care se circula pe drumurile nationale in interiorul localitatilor. Autoturismele nu vor circula cu o viteza mai mare de 70 km/h, iar pentru celelalte autovehicule, legea a stabilit 60 km/h (doar in conditia in care exista doua benzi pe sens).

secrete permis de conducere

3. Controlul medical: perioade de efectuare - De asemenea, Noul Cod Rutier, prevede ca dupa ce soferul auto va implini o anumita varsta, perioadele in care trebuie sa mearga la control medical sa fie reduse.

4. Tichetul de contraventie - Acest “tichet de contraventie” are rolul de a responsabiliza soferii care primesc amenzi in trafic, dar nu le achita in perioada optima de timp (30 de zile). Tichetul are rolul de a tine o evidenta clara a platilor efectuate pentru amenzi si se anexeaza permisului de conducere. In cazurile in care acest tichet lipseste, soferul auto in cauza va fi pasibil de suspendarea exercitarii dreptului de a conduce pana la momentul in care isi va plati amenzile.

5. Programe de reabilitare - O alta prevedere din Noul Cod Rutier ii are in vedere pe acei soferi care nu respecta normele acestuia. In astfel de cazuri, soferii (cu atat mai mult cei profesionisti) vor fi inscrisi in programe de reabilitare. Legea prevede, de asemenea si consilierea psihologica in astfel de cazuri.

...

Amenzi si sanctiuni prevazute de Codul Rutier 2017

1. Amenzi pentru soferii care vorbesc la telefon in trafic - Multi dintre soferii care conduc un autoturism obisnuiesc sa vorbeasca la telefon fiind la volan. Cel mai probabil, situatia se va schimba deoarece, in caz contrar, atunci cand vor fi surprinsi vorbind la telefon in timp ce conduc risca sa fie amendati cu 1.600 de lei.

2. Amenzi pentru soferii care nu poarta centura de siguranta - Similar situatiei in care soferul va fi surprins vorbind la telefon in timp ce conduce, soferii care nu poarta centura de siguranta cat timp conduc, risca amenzi in cuantum de 1.600 de lei.

3. Amenzi pentru depasirea vitezei legale

  • Amenzi din clasa a IV-a de sanctiuni vor primi soferii care depasesc limita de viteza cu 51 pana la 60 de km/h. Concret, soferii aflati intr-o astfel de situatie vor fi sanctionati cu 9 pana la 20 de puncte amenda, ceea ce poate sa insemne intre 720 si 1.600 de lei. Mai mult de atat, permisul de conducere al soferului respectiv va fi ridicat pentru 90 de zile.
  • Amenzi din clasa a V-a de sanctiuni vor primi soferii care depasesc limita de viteza cu peste 60 de km/h. Concret, soferii aflati intr-o astfel de situatie vor fi sanctionati cu 21 pana la 50 de puncte amenda, adica, cu sume cuprinse intre 1.680 si 4.000 de lei. In acest caz, permisul de conducere al soferului respectiv va fi suspendat pentru 180 de zile.
  • De asemenea, daca soferii care depasesc limita de viteza cu peste 60 de km/h vor fi implicati din aceasta cauza intr-un accident rutier ale carui pagube sunt exclusiv materiala, vor fi sanctionati cu amenzi din clasa a VI-a. Acest lucru inseamna ca pot fi sanctionati cu 51 pana la 120 de puncte amenda, adica, cu sume cuprinse intre 4.080 si 9.600 de lei. Mai mult de atat, permisul de conducere al soferului respectiv va fi suspendat pe o perioada de 12 luni. Codul rutier 2017 prevede, de asemenea, ca in cazurile in care accidentele se soldeaza cu victime, permisul de conducere se va suspenda pentru 2 ani.

4. Amenzi pentru soferii care conduc sub influenta bauturilor alcoolice

Noul Cod Civil include si prevederi legale care se adreseaza soferilor care conduc in timp ce se afla sub influenta bauturilor alcoolice. Se deosebesc doua situatii:

  • Se constata ca soferul are o imbibatie alcoolica situata intre 0,2 - 0,5 g/l alcool pur in sange (0,15 – 0,25 mg/l alcool pur in aerul expirat): In acest caz, amenda aplicata face parte din clasa a V-a de sanctiuni. Concret, soferul in cauza va fi sanctionat cu 21 pana la 50 puncte amenda, iar permisul auto ii va fi suspendat pentru 180 de zile.
  • Se constata ca soferul are o imbibatie alcoolica de peste 0,5 g/l alcool pur in sange: In acest caz este vorba despre o fapta care constituie infractiune. Soferul va fi pedepsit cu inchisoare de cel putin un an si cel mult 5 ani.

5. Amenzi pentru soferii care nu respecta regulile de circulatie - De asemenea, Noul Cod Rutier prevede sanctionarea soferilor care nu acorda prioritate, intra in depasirea atunci cand semaforul indica rosu, sau isi continua drumul trecand pe culoarea rosie si provoaca un accident ale carui pagube sunt exclusiv materiale. Concret, soferii aflati in astfel de situatii vor fi sanctionati cu 9 pana la 20 de puncte amenda si suspendarea permisului de conducere timp de 3 luni.

6. Amenzi pentru soferii care nu isi achita amenzile in timpul prevazut de lege - Neachitarea amenzii primite in termen de 30 de zile, atrage dupa sine suspendarea permisului auto. Insa sanctionarea va fi pusa in aplicare doar dupa 15 zile de la momentul comunicarii dispozitiei de suspendare.

7. Ridicarea vehiculului care stationeaza neregulamentar pe partea carosabila - Politistii rutieri si politistii locali au dreptul conferit de prevederile Noului Cod Rutier de a dispune masura ridicarii vehiculului care stationeaza neregulamentar pe partea carosabila.

Taxe eliminate prin prevederile Noului Cod Rutier 2017

Prevederile Noului Cod Rutier elimina si taxe, pe care soferii erau obligati sa le plateasca pana la 1 februarie 2017. Aceste taxe sunt urmatoarele:

  • Taxa de examinare pentru obtinerea permisului auto. Pana la 1 februarie 2017, persoanele care doreau sa sustina examen in vederea obtinerii unui permis auto de conducere pentru categoria si subcategoria A, A1, B, B1, B+E, aveau obligatia de a plati 6 lei in contul acestei taxe. Prevederile Noului Cod Rutier elimina aceasta taxa;
  • Taxa pentru examinarea persoanelor carora le-a fost anulat permisul auto;
  • Taxa pentru persoanele doritoare de permis care au fost respinse de 3 ori la examenul pentru obtinerea aceleiasi categorii de permis;
  • Taxa de 10 lei pentru eliberarea cazierului judiciar;
  • Taxa de 84 lei pentru doritorii de permis care nu au absolvit o scoala de soferi, cu exceptia celor pentru categoriile B, B1, B+E;
  • Taxa de 21 lei pentru publicarea in Monitorul Oficial a pierderii unui act al masinii (Certificat de Inmatriculare sau Carte de identitate);
  • Taxa de 60 lei pentru inmatricularea permanenta sau temporara a autovehiculelor si remorcilor cu masa totala maxima autorizata de pana la 3.500 kg inclusiv;
  • Taxa de 145 de lei pentru inmatricularea permanenta sau temporara a autovehiculelor si remorcilor cu masa totala maxima autorizata mai mare de 3.500 kg;
  • Taxa de 9 lei pentru autorizarea provizorie a circulatiei autovehiculelor si remorcilor neinmatriculate permanent sau temporar.

Odata cu intrarea in vigoare a acestui cod rutier, inmatricularea vehiculelor se realizeaza fara plata timbrului de mediu.



Pagini: Contact - Termeni si conditii. Legaturi importante: Teste auto - Legislatie rutiera - ANPC

Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate - www.i-drpciv.ro